se iscă din te miri ce
odată o vezi că se întunecă și te învârte pe deget
inel inel de aur
dezlănțuită și burlescă
de se crapă norii în patru
se despică zările și apele își ies din făgaș
mânioasă
fulgere ascuțite din ochi aruncă peste înfățișare
cu precizie de arcaÈ™
năbădăioasă se năpustește asupra pământului
că și oamenii din lut sunt
și ea pe ei cășună
nebuna
tună răbufnește
face piruete învârtind lumea în celălalt sens
de parcă timpul o oprește în loc
după ce risipește desparte împarte aruncă
spulberă
într-un ritual orgic
plângând în hohote calcă totul în picioare
după ce încurcă toate ițele și mințile
ia cu sine ce-i place
lăsând un mare dezastru
târâișul șarpelui
zbuciumul pământului